Vara asta a adus Rusia și China în apropierea unui punct de cotitură care le-ar putea schimba radical istoria, în scurt timp. Cele două țări, care se luptă în ultimii ani să concureze militar și politic America și tot restul lumii libere, care vor să controleze părți cât mai mari din lume, așa cum o făceau în perioadele de expansiune din anii comuniști, păreau, la o vedere rapidă, că au un control foarte bun asupra celor care le populează. Numai că vara asta au început în ambele țări manifestații furioase împotriva actualelor regimuri politice, deși inițial oamenii susținuseră că lupta doar împotriva unor hotărâri ale celor care stăpânesc de la Moscova și Beijing.

În Rusia sunt intrate în vigoare, de anul ăsta, amenzi mari pentru insultarea autorităților și mulți dintre cei care demonstrează sunt de regulă arestați, așadar e nevoie de oameni foarte deciși ca să iasă în stradă acolo. Protestele stradale din Moscova au debutat la începutul lunii iunie, când a fost arestat jurnalistul Ivan Golunov, după ce i s-a înscenat un flagrant care ar fi trebuit să dovedească implicarea lui în traficul de droguri. Îndată ce a fost arestat, atât colegii lui cât și mulți alți jurnaliști au protestat alături de alte mii de nemulțumiți împotriva primarului care dăduse ordinul arestării jurnalistului, dar și împotriva poliției care săvârșise abuzul. Din primul moment al începerii demonstrațiilor au fost arestați și amendați zdravăn o mulțime de demonstranți, dar asta nu i-a oprit pe cei nemulțumiți să rămână câteva zile în stradă, până când a fost eliberat jurnalistul care era cunoscut pentru anchetele lui privind cazurile de corupție din primaria Moscovei, condusă de un apropiat de-al lui Putin. Victoria aceasta a contat extraordinar pentru moralul oamenilor aflați în luptă cu autoritățile ruse, care păreau până acum invincibile – mai multe detalii AICI.

mai mult la :

Demonstrațiile STRADALE din Moscova și Beijing, VICTORII extraordinare împotriva lui Putin și a comuniștilor chinezi. Cele două imperii ale răului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here