Bulgaria are în sfârșit un guvern, după aproape doi ani de criză politică și cinci tururi de alegeri, Parlamentul votând marți desemnarea lui Nikolai Denkov în funcția de prim-ministru.
Votul în legislativul cu 240 de locuri a fost de 132-69 şi nicio abţinere, scrie Agerpres.
Nikolai Denkov provine din coaliţia alcătuită din formaţiunile liberale „Continuăm Schimbarea” (PP) şi „Bulgaria Democratică” (DB), alianţa fostului premier demis prin moţiune de cenzură Kiril Petkov şi aflată pe locul doi la alegerile anticipate din 2 aprilie, care au fost al cincilea scrutin legislativ desfăşurat în Bulgaria în ultimii cinci ani.
După nouă luni, Denkov ar urma să facă rocada în această funcţie cu Maria Gabriel de la GERB-UDF.