„Da’ chiar e așa cum se zice la telelvizor?” – una din cele mai frecvente întrebări pe care le primesc. Răspunsul meu este „nu”.
Nu este cum se zice la televizor, este mult, mult mai rău. Imaginile postate mai devreme de Ministerul Apărării din Ucraina prezinta Bakhmutul. Ceea ce vedeți nu este ceață. Este fum de la incendii provocate de bombardamentele continue din oraș. Încă o dată: nu este ceață. Este fum și praf de la dărâmăturile locuințelor.
Știu că Bakhmut e departe (cu toate că e la doar câteva sute de km distanță de România), dar vă rog să vă gândiți că fiecare din acel apartament sau casă a fost a cuiva. A unei familii. Copii care se jucau în dormitor sau în sufrageriile apartamentelor construite în comunism și care arată exact cum sunt „cutiile noastre de chibrite”. Însă pentru copiii aceia era locul lor de pace. De liniște. De bucurie.
Bakhmut a fost un oraș de 70.000 de locuitori înainte de război, o fortificație medievală, în jurul căruia existau mine de sare, astfel orașul era unul muncitoresc. Vă sună cunoscut? Familii care lucrau în fabrici. Vă sună cunoscut? În ultimii ani Bakhmutul se dezvolta.
Am fost în Bakhmut în octombrie 2022. Se vedeau semnele asediului sub care era deja de luni de zile. Apoi am fost în noiembrie. Deja era un oraș fantomatic. Am fost în ianuarie, când era aproape în încercuire. Era un oraș aproape în totalitate distrus. Sute de ani de istorie. De muncă. De rezistență împotriva hoardelor invadatoare, rașchetat de artileria rusă.
Am pus lângă fiecare poză cu distrugerile, una cu orașul de dinainte de război.
În „cutiile de chibrite” și în casele din Bakhmut creșteau copii care urmau să ajungă medici și să salveze vieți, doctori în științe (probabil cu mai puține plagiate ca la noi), asistente medicale, ingineri și specialiști în extracția mineralelor din pământ, specialiști în IT și lideri ai comunității, ce își doreau „o țară ca afară”, cum ucrainenii au demonstrat că vor asta în iarna lui 2013 spre 2014 la Revoluția Demnității – Euromaidan.
Unii din acei copii nu doar și-au pierdut visele, însă și-au pierdut viața. Sunteți mulți părinți care mă citiți. Doar imaginați-vă pentru o clipă asta. Alții, mai „norocoși”, și-au pierdut doar inocența și pacea pe care și-o regăseau după ce veneau de la școală, în dormitorul de 10 mp, unde (probabil cum eram și noi când eram copii) nu își făceau temele și preferau să se joace.
Apoi a venit „Pacea rusească” – russkyi mir”. Cu tancuri, artilerie și lansatoare termobarice care omoară prin sufocare. Și a spulberat vise, destine, clădiri și vieți ale civililor.
Deci nu. Nu e ca la televizor. E mult mai rău. E odios. Și e groaznic cum manipularea AUR, cea plătită de rusia, partid condus de un colaborator al FSB (fostul KGB) a reușit să planteze îndoiala în mințile oamenilor că aceste crime de război se întâmplă. Să se folosească de cazurile unor corupți din Ucraina care au fugit dând șpagă vameșilor lor pentru a fugi din calea războiului în mașini scumpe.
Sunt zeci de mii de ucraineni în România acum. Un procent infim sunt cei cu mașini scumpe. Un procent și mai mic sunt cei care au fugit prin corupție. Însă manipularea AUR își face treaba, arată cu degetul. Ne face să uităm că înainte de război Ucraina era o țară care se lupta cu corupția și care acum o face și mai drastic.
„Dar de facem cu cei care au mașini scumpe și au fugit fiind bărbați în floarea vârstei, plătindu-și ieșirea din țară?”. Răspunsul mi l-a dat Misha
Mi Yu: „o să ne ocupăm noi de ei, sunt trădători, dar după ce terminăm treaba cu rușii. Dar trădători sunt peste tot, nu numai la noi”.
Aceasta e realitatea războiului. Acesta este Bakhmutul azi. Acela a fost Bakhmutul înainte. Relativizarea răului, făcut de AUR reușește dacă noi nu arătăm adevărul așa cum e el. Dacă lăsăm să se relativizeze răul incomesurabil de acolo, va fi prea târziu să-l oprim aici.
Ei au o armată de troli (ferme de calculatoare care generează conturi false pentru a propaga minciuna) care distribuie mesajele. Noi suntem o armată de oameni reali aici. Este în responsabilitatea noastră să ajutăm adevărul să iasă la suprafață!
Această postare este despre Adevăr, nu despre „Slava Ukraini”. Și despre cum îl ajutăm să fie cunoscut!
Și da, pentru cei care mă urăsc pentru următoarele cuvinte, le voi spune în continuare: